Caracteristicile și descrierea roșiilor Barbos

Roșia Barbos este un soi cu coacere timpurie, care poate fi cultivat atât în ​​sere, cât și în teren deschis. Cultivarea în teren deschis este mai potrivită pentru regiunile calde din sud, în timp ce în climatele temperate se recomandă spațiile protejate ale unei sere.

Cererea de roșii în rândul grădinarilor experimentați se datorează posibilității de a obține fructe gustoase cu o culoare portocalie strălucitoare.

Caracteristicile soiului

Perioada completă de coacere a fructelor pe tufișuri durează aproximativ 95 până la 105 zile de la apariția primelor răsaduri. Tufișurile sunt nedeterminate, necesitând o ciupire atentă a vârfurilor de creștere. Aceasta se întâmplă de obicei la începutul lunii iulie, când planta atinge 1,6 până la 1,8 m sau ovarele viitorului fruct încep să se dezvolte. O recoltă optimă poate fi obținută prin cultivarea tufișurilor cu 1 până la 2 tulpini. Cu toate acestea, plantele trebuie legate cu grijă de suport suplimentar, iar lăstarii laterali trebuie ciupiți.

Tufele se disting prin frunzișul dens, verde închis, de dimensiuni medii. Fiecare ciorchine produce 5-6 fructe rotunde, nestriate. Fructele rezultate au o aromă acrișoară distinctă, ceea ce le face deosebit de populare printre experții culinari. Greutatea medie a fructelor este de aproximativ 100-120 g. Cu o îngrijire adecvată, vă puteți aștepta să recoltați 7-8 kg de roșii corpolente și delicioase. Recolta poate fi folosită proaspătă în salate sau ca ingredient principal în sucuri, sosuri și conserve pentru iarnă.

Caracteristici ale cultivării

Se recomandă semănatul semințelor cu 55 până la 60 de zile înainte de transplantarea răsadurilor în solul permanent. Acest lucru ar trebui să ofere suficient timp pentru ca tulpinile să se întărească, iar sistemul radicular să tolereze transplantarea mai ușor și cu mai puțin efort.

Solul afânat și ușor, cu adaos de îngrășământ organic, este potrivit pentru cultivarea răsadurilor. Udarea trebuie făcută imediat ce solul vegetal se usucă. Primul transplant trebuie efectuat nu mai devreme decât atunci când tulpinile au dezvoltat 2-3 frunze întregi. Pentru a dezinfecta solul și a proteja plantele de posibile infecții fungice cu picior negru sau alte infecții, pretratați solul cu o soluție clocotită, roz aprins, de permanganat de potasiu.

În timpul procesului, recipientul cu pământ este acoperit suplimentar cu folie sau sticlă. Acest lucru asigură un efect de seră mai eficient. Semințele pot fi semănate numai după ce solul s-a răcit complet. Pentru a preveni dezvoltarea de noi ciuperci și mucegai, este esențial să se evite stagnarea apei în sol.

Tufișurile ar trebui transplantate în sol permanent după ce au trecut înghețurile nocturne de primăvară. Dacă se plantează în aer liber, se recomandă acoperirea plantelor cu o folie protectoare temporară pentru primele 1-1,5 săptămâni. Acest lucru va permite rădăcinilor să se adapteze mai rapid și mai ușor la noile condiții de creștere. Al doilea pas important în pregătirea răsadurilor pentru transplantare se referă la întărirea lor. Această procedură se efectuează prin plasarea recipientului afară pentru cel mult 15-20 de minute la început, dar se crește treptat timpul de expunere pe parcursul unei săptămâni. Dacă răsadurile sunt expuse la aerul exterior întreaga zi, frunzișul poate fi deteriorat de arsurile solare.

Când plantați într-o locație permanentă, alegeți un loc deschis, însorit, fără curenți de aer și practic ferit de vânturi puternice și rafaloase. Udați plantele de 2-3 ori pe săptămână. Aplicați îngrășăminte minerale sau organice de cel mult 3-4 ori pe sezon. Acest lucru se întâmplă de obicei atunci când plantele sunt transplantate, când încep să înflorească și când roșiile în sine se dezvoltă.

Recomandări importante pentru pregătirea solului

Pentru o cultivare reușită a roșiilor, este ideal un amestec de pământ obișnuit de grădină, turbă, gunoi de grajd și nisip grosier de râu în părți egale. În orice caz, solul trebuie să fie afânat pentru a permite rădăcinilor să primească oxigenul necesar. La fel de important este pH-ul solului, care trebuie să fie neutru. Coada-calului și plantanul cresc cel mai adesea în soluri foarte acide. Această problemă poate fi rezolvată prin adăugarea de var sau cenușă de lemn cernută în sol. În acest scop, se utilizează aproximativ 15-20 kg din substanță la 100 de metri pătrați de parcelă. Lucrările în sine se efectuează cel mai bine în perioada de grădinărit de toamnă, iar solul trebuie săpat ulterior.

Cea mai bună opțiune de prevenire a bolilor este semănarea muștarului sau a napilor în toamnă. Primăvara, răsadurile sunt cosite și solul este săpat din nou. Grădinarii experimentați au demonstrat că acest truc reduce riscul de boli de 2-3 ori.

Controlul dăunătorilor

Soiul de roșii Barbos este considerat destul de rezistent la majoritatea bolilor, dar ca măsură preventivă, tufișurile pot fi pulverizate de două ori cu o soluție de sodă sau cu o infuzie de rostopască timp de două zile. Pentru prima metodă, utilizați 8-9 litri de apă și 250-300 g de substanță uscată. Pentru a doua metodă, adăugați cel puțin 1-1,5 kg de rostopască proaspăt tocată la 10 litri de apă. Prima pulverizare trebuie efectuată la cel puțin două săptămâni după plantarea tufișurilor în locația lor permanentă. Al doilea tratament este necesar după o pauză de o săptămână.

Pentru combaterea insectelor dăunătoare, se recomandă utilizarea fungicidelor sau insecticidelor. Asigurați-vă propria siguranță înainte de a începe lucrul, iar pulverizarea trebuie efectuată cu cel puțin 2 până la 2,5 săptămâni înainte de prima recoltă planificată.

Recenzii

Veronica Anatolievna, 39 de ani

Pentru prevenirea bolilor, se recomandă utilizarea unei soluții de zer. În acest scop, folosiți 1 litru de zer la o găleată de apă. După pulverizarea tufișurilor, pe frunze se formează o peliculă protectoare aproape invizibilă. În loc de zer, puteți folosi și o infuzie de usturoi pentru două zile, preparată folosind 250-300 de grame de usturoi proaspăt zdrobit și 10 litri de apă.

Anatoli Ivanovici, 62 de ani

Plantele de tomate Barbos cresc destul de mari și se întind, așa că se recomandă plantarea lor la o distanță de 50-60 cm, sau nu mai mult de 3-4 plante pe metru pătrat. Pentru o protecție suplimentară a rădăcinilor, puteți adăuga o cantitate mică de coji de ceapă sau usturoi în groapa de plantare în timpul plantării.